Aceștia au trăit pe vremea împărăției lui Maximian (305-313). Deci, pornindu-se niște întrebări de la alexandrini, a fost trimis Mina de împărat ca să le deslege, de vreme ce el se afla cunoscător a toată înțelepciunea și era deprins la cuvinte ritoricești, fiind învățat la Atena și dobândind meșteșugul grăirii frumoase, ca unul ce era de neam atenian. Acesta, venind în Alexandria, nu numai  că a luminat pe alexandrini în îndoielile pe care le scorniseră, deslegând toate întrebările, ci încă și pe cei ce primiseră cuvântul credinței lui Hristos i-a hotărât ca să-l ție mai adevărat și a tămăduit și mulți bolnavi. Împăratul, aflat de aceasta, a trimis pe Ermoghen eparhul, poruncindu-i ca să înduplece pe Mina să se lepede de credința creștinilor și, de n-ar vrea să se supună, după ce-l va chinui în tot chipul, să-l piardă. Acesta a adus pe Sfântul la judecată, dar de vreme ce-i stătea împotrivă și nu voia să se plece, întâi a pus de i-a scos tălpile picioarelor, al doilea i-a scos ochii și al treilea i-a tăiat limba. Văzând însă pe Mucenic că, minunat și preaslăvit se tămăduia în acele părți vătămate ale trupului său, încă și pe doi îngeri care acopereau capul Sfântului Mina, eparhul Ermoghen s-a întors și a crezut în Hristos și a luat Botezul chiar de la Sfântul Mina. Și nu numai aceasta, ci mai apoi și vrednicia arhieriei a luat de la episcopii creștini.

Aceasta auzind, împăratul a scris din nou la Alexandria și a trimis de i-a adus pe amândoi înaintea lui și, încercând să-i despartă de credința în Hristos și văzând că nu poate să-i plece, a poruncit să împungă pe Sfântul Ermoghen în pântece cu o suliță, să-i taie mâinile și picioarele și să-l pună pe un grătar de foc, iar ce va rămânea în trup să se arunce în râu. Iar pe Sfântul Mina a poruncit să-l spânzure la un loc întunecat și să-i lege de picioare o piatră foarte grea. Acestea făcându-se după poruncă, Sfinții, însă, fiind păziți de îngeri, prin dumnezeiasca putere, au stat întregi și sănătoși înaintea împăratului și aspru, ca pe un păgân, l-au mustrat.

Atunci, Sfântul Evgraf, care era scriitor al Sfântului Mina, a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos și a grăit multe cuvinte împotriva împăratului, de față ocărându-l. Iar împăratul, nesuferind a fi biruit și înfruntat de cuvintele Sfântului, pornindu-se spre multă mânie, a scos sabia și a omorât, cu mâna sa, pe Evgraf. Deci, împreună cu Evgraf au fost uciși și Sfinții Mina și Ermoghen de slugile împăratului, care au năvălit asupra lor cu cuțitele. Iar sfintele lor moaște, s-au adus, prin dumnezeiasca rânduială, la Bizanț, făcând multe minuni și semne nepovestite.

.
Întru această zi, cuvânt din Pandoc, ca să nu scârbim pe nimeni
.
    Dacă cineva ar zice că iubește pe Dumnezeu, dar pe fratele său îl urăște, mincinos este. Că cel ce iubește pe Dumnezeu, acela și pe fratele său îl iubește. Iar cel ce nu iubește pe fratele său, nici pe Dumnezeu nu-L iubește, după cum zice Apostolul Ioan. Cel ce scârbește pe fratele său, pe Dumnezeu Îl scârbește. Că zice: „Nu scârbiți pe Duhul Sfânt cu Care sunteți pecetluiți”. Și iarăși, pentru dragoste, zice: „Ceea ce ați făcut unuia dintre aceștia mai mici frați ai Mei, Mie ați făcut„. Deci, s-a arătat, în cele mai sus – zise, că cel ce face spre bucuria fratelui său, lui Dumnezeu îi face spre bucurie.

Aceasta, dar, știindu-o, fraților, că prin acestea suntem plăcuți lui Dumnezeu, dacă nu disprețuim pe aproapele nostru, apoi și noi cu toată puterea să ne silim să facem spre plăcere fraților și să nu le dăm pricini din care ei să fie scârbiți, ca primită la Dumnezeu să fie rugăciunea noastră, ca o jertfă fără prihană.

Că dacă unul se roagă pentru tine, iar altul te blestemă, precum și la Înțelepciune este scris: „Dacă unul zidește, iar altul risipește, apoi ce spor este, fără numai osteneală?” Așa și omul cel ce postește și se părăsește de păcatul său, dar, iarăși, la același păcat intră, rugăciunea lui cine o va asculta și cu ce spor se va alege? Și iarăși grăiește, zicând: „Să nu meșteșugești asupra prietenului tău rele, când nădăjduiește el la tine, că numai gura nebunilor se preface în stâlp de batjocură, dar buzele drepților sunt cu pază.” Deci, „cel ce umblă întru dreptate se teme de Dumnezeu, iar cel ce-și strâmbă cărările, osândit va fi.” Și proorocul Miheia, suspinând, grăiește pentru Israel: „Spre rău îndeamna fiecare pe aproapele său și împotriva lui mânile-și gătește.” Iar Apostolul zice: „Dacă fratele tău se scârbeste împtriva ta, iată că nu cu dragoste umbli.” Iar Domnul a zis: „Tot cel ce se mânie asupra fratelui său, în zadar, vinovat este judecății, iar cel ce va zice fratelui său, raca (prostule), vinovat va fi de judecata soborului, iar cel ce-i zice nebunule, vinovat va fi de gheena focului.” Și încă mai zice: „Dacă-ți aduci darul tău la altar și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți acolo darul tău înaintea altarului și mergi mai întâi de te împacă cu fratele tău și vino apoi să-ți aduci darul tău înaintea lui Dumnezeu.”

.

Întru această zi, cuvântul lui Cosma preotul, despre monahii care umblă în voiele lor şi nu voiesc să fie împreună cu fraţii şi să slujească ostenelile mănăstirii

    Sunt unii monahi care intra si se vara in chilii inchise, sa implineasca voile lor acolo, hranindu-se ca mistretii, traiesc in pesteri, si de cele ce li se aduc lorse bucura. Si pentru aceasta, fug de asezamantul manastirii, nevrand sa se osteneasca, nici sa se supuna egumenului, neprimind sa petreaca cu smerenie, impreuna cu calugarii, nici o zi, vrand pe pamant sa fie ei cinstiti. Ei pun randuieli si legi femeilor si cu marturisirea leaga si desleaga nepriceputii, ei insisi avand trebuinta de deslegare de la altii. Si intaltarea de minte, cea mai urata lui Dumnezeu si cea mai spurcata, aceea petrece intru dansii. Ca se socotesc a fi mari si sfinti, iar pe toti oamenii ii cred mai prosti decat dansii, numai ei singuri socotindu-se ca plac lui Dumnezeu.

Si acolo sezand, randuiesc casele altora, iar de casa lor, manastirea, cu nebunie fug. Randuiesc tocmeli si cumparari multe, si castigare de averi si de case randuiesc si multe alte nebunii se afla  la dansii. Isi fac nume vestit si scrisori trimit la toti, ostenindu-se si poftind ca sa se instiinteze de s-ar putea pana si in alte tari. In acest fel este diavolul cel cu rau mestesug, ca pe toti ii intoarce de la calea cea dreapta, la voile sale. Incat se implineste proorocia lui David, care zice: „Toti s-au abatut, impreuna netrebnici s-au facut, nu este cel ce face bine, nu este pana la unul..”  Ca acestea s-au scris pentru cei rai, care fara de lege si fara de randuiala vantura lumea si toate cetatile, si, care, uitand invataturile Apostolului Pavel, mananca intru lenevire paine straina si zilele lor rau isi petrec.

Drept aceea, unora ca acestora, in Epistola cea catre Tasaloniceni, Apostolul le graieste: „Fratilor, va poruncesc, in numele Domnului nostru Iisus Hristos, sa va feriti de orice frate care umbla fara de randuiala si nu dupa predania pe care ati primit-o de la noi. Caci voi insiva stiti cum trebuie sa va asemanati noua, ca noi n-am umblat fara randuiala intre voi, nici n-am mancat de la cineva paine in dar, ci cu munca si cu truda, am lucrat ziua si noaptea, ca sa nu impovaram pe nimeni dintre voi. Nu doar ca n-avem putere, ci ca sa ne dam pe noi pilda voua spre a ne urma. Ca si cand ne aflam al voi, am dat porunca aceasta daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance. Pentru ca auzim ca unii de la voi umbla fara randuiala, nelucrand nimic, si iscodind. Dar unora ca acestia le poruncim, si-i rugam, in Domnul Iisus Hristos, ca sa munceasca in liniste, si sa-si manance painea lor.” (II Tes. 3 6-10).

.
Întru această zi, cuvânt pentru Tobit cel milostiv, care a fost în Israel
.
    A fost un om in Israel, Tobit, milostiv si cucernic, si multa sarguinta avea spre ingroparea iudeilor celor morti, in vremea robiei asirienilor, si, clevetit fiind la imparatul Sanherib, a scapat. Deci, a adormit, odinioara, sub zid, dinafara de cetate, precum adesea se intampla. Si, dormind el, cand a deschis ochii, pasarile zburand pe deasupra lui, i-au lasat necuratie in ochi si a facut albeata.

Deci, era in muntele Ecbatana o fecioara, rudenie a lui, Sara cu numele, care fusese maritata dupa sapte barbati, dar toti fusesera omorati de un drac cu numele Asmodeu, inainte de a se uni ei ca soti cu ea. Si s-a rugat lui Dumnezeu fecioara si i-a trimis Dumnezeu ei ajutor pe ingerul Rafael.

Ca Tobit cel orb a zis fiului sau, Tobie cu numele, sa nu-si ia femeie din alta parte, fara numai din semintia si din neamul lor, dupa lege. Si i-a dat lui si o scrisoare pentru zece talanti, zicandu-i: „Cand erai prunc i-am dat lui Gabel, din cetatea Raghes a Mezilor, acesti bani spre pastrare. Drept aceea, sa cauti sa te duci la dansul, ca sa iei de la el talantii ce i-am dat si-i vei da lui scrisoarea, si banii sa-i aduci degraba.” Iar tanarul isi cauta tovaras, ca nu stia calea, si a aflat, cu voia lui Dumnezeu, pe ingerul Rafael, stand ca un om, si l-a tocmit. Ca zicea Rafael ca stie calea si adeseori umbla pe ea, iar numele a spus ca-i este Azaria, fiul marelui Anania, si zicea: „Iata sunt gata sa merg cu tine.”

Deci, venind ei la raul Tigrului, tanarul s-a pogorat la rau ca sa-si spele picioarele sale, si, iata, un peste mare a iesit ca sa-l inghita pe el. Tobie s-a inspaimantat si a strigat cu glas mare si a zis: „Stapane, ma inghite pe mine pestele.” Iar ingerul i-a zis: „Apuca-l de ureche, si-l trage pe el la tine.” Si l-a tras pe el la uscat. Si i-a zis lui, iarasi ingerul: „Prinde pestele si, spintecand pantecele lui, sa-i iei rarunchii, inima si fierea si sa le pastrezi pe ele.” Iar tanarul l-a intrebat: „La ce trebuinta folosesc acestea?” Iar ingerul i-a zis: „Cu rarunchii si cu inima, cadind si afumand, vei gonii dracii, iar cu fierea vei tamadui albeata de pe ochi.”

Deci, asa a luat tanarul femeie din neamul sau, pe fecioara acea Sara, mai inainte zisa, prin sfatul si indemanarea ingerului, gonind pe neprietenul diavol, prin punerea pe carbuni a inimii pestelui, prin cadire si prin afumare si gonindu-l in pustie. Dupa aceea, luand cei zece talanti, tanarul s-a intors impreuna cu femeia lui la tatal sau Tobit, caruia i-a uns ochii cu fierea cea de peste si indata batranul a vazut. Apoi s-a descoperit pe sine ingerul, ca nu a fost om, ci de la Dumnezeu trimis era, spre ajutorul lor. Iar pe fecioara aceea le-a daruit-o lor, pentru a lor evlavie, si a zis catre dansii: „Taina imparateasca bine este a o ascunde, dar faptele lui Dumnezeu sunt lucru slavit si binecuvantat a le vesti si a le lauda.” A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.