Acest preacuvios Xenofont era din Constantinopol, mare dregător al împărăției și bogat în averile cele din afară. Dar era și mai bogat în avuțiile cele dinlăuntru, adică, în dreapta credință și în milostenie la săraci. Soția lui, Maria, îi urma întru toate, căutând să placă lui Dumnezeu. Și aveau doi fii, Ioan și Arcadie. Voind ei ca fii lor să le fie moștenitori, nu numai ai averilor, ci și ai vieții lor înțelepte și plăcute lui Dumnezeu, au trimis la școli pe amandoi feciorii, la cetatea Berit, din Fenicia, cetate vestită, în acea vreme, pentru învățătura bunelor deprinderi și pentru înalta ei școală de înțelepciune elinească.

Și, plutind cei doi fii spre Fenicia, s-a stârnit deodată o groaznică furtună pe mare și s-a sfărâmat corabia cu dânșii, încât nu se putea ști de a mai scăpat cineva cu viață. Deci, de aceasta înștiințându-se, au purces și Xenofont, cu soția sa, și s-au dus, ca să-și caute feciorii. Și mult s-au minunat îndurerații părinți, aflând, după îndelungată căutare, printre călugării din Ierusalim, pe cei doi feciori ai lor. Că, drept multumiță pentru dumnezeiasca lor izbăvire din valuri, cei doi feciori intraseră în mănăstire și se făcuseră călugări.

Și multe lacrimi de bucurie au picurat, din ochii tuturor celor patru, părinți și feciori, din această neașteptată regăsire.

Deci, mult fericindu-și feciorii, s-au făcut monahi și Xenofont și soția sa Maria și, mergând fiecare la mănăstirea sa, atâta au sporit în bunătățile sufletului, și ei și fiii lor, încât s-au învrednicit că și lucruri minunate a lucrat Dumnezeu printr-înșii. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi ! Amin.

 

Întru această zi, cuvânt din Pateric, pentru ca să nu nădăjduiască omul în sine

.

A venit, oarecând, un batrân la alt părinte și, vorbind ei unul cu altul, a zis unul: „Eu am murit pentru lume.” Și i-a răspuns lui celălalt bătrân: „Să nu-ți pui nădejdea întru tine, până ce vei ieși din trupul tău, că dacă tu zici, „am murit,” apoi satana n-a murit; ci încă în toate ceasurile să ne păzim pe noi înșine cu dinadinsul. Că precum un ostaș sau un vânător, când merg la lucrul lor, nu se înspăimântă, ci se nevoiesc, măcar că nu știu dacă vor fi răniți sau dacă vor scăpa și se vor mântui, așa se cade și monahului a se lupta cu dracii, dar să nu-și pună nădejdea întru sine, ci la Dumnezeu să-și pună toată nădejdea.”

.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre milostenie și plata ei

.

Orice ai da la săraci, acelea în mâinile lui Hristos le pui și nimeni nu poate să le răpească din mâinile Celui ce le-a luat, ci petrec acolo, multă roadă făcându-se nouă. Și, de vreme ce nici omul nu trece cu vederea, ci asemenea răsplătește darul primit, apoi, cu cât mai mult încă Hristos, cum, oare, după luare, nu va răsplăti ?

Căci, iată, ce zice Solomon: „Cela ce miluiește pe săraci, împrumut dă lui Dumnezeu.” Dar văzut-ai, oare, ce lucru slăvit de împrumutare ? Că altul este cela ce ia și Altul se îndatorește și se pune chezaș. Că n-a zis, adică: „Cel ce miluiește pe sărac dă lui Dumnezeu, și împrumut dă lui Dumnezeu,” că, la răsplătire, să nu ia numai al său, ci împreună cu al său să ia mai multă dobândă. De aceea și noi dăm împrumut la aceia care ne dau mai multă dobândă, și încă pe cei avuți îi alegem și-i căutăm, iar pe blândul și binecunoscătorul Dumnezeu, Care însutit răsplăteste, Îl părăsim.

Ca ce ne va da nouă pântecele, care mistuiește multe, numai gunoi și stricăciune ? Sau ce ne dă deșarta mărire ? Invidie și răutate. Sau ce, iubirea de desfătări ? Numai necazuri și deșertăciuni. Apoi, ce ne dă desfrânarea ? Gheena și viermele cel neadormit. Iar celor bogați și nemilostivi ce li se cuvine ? Aici, cele ce sunt rele, iar dincolo, cele amare. Că nemincinos este Cel ce a zis: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și acestea toate se vor adăuga vouă.” Deci, pentru ce nu ne îngrijim de milostenie, fraților ? Cel ce miluiește pe săraci, zice, împrumut dă lui Dumnezeu. Apoi, oare, împrumutul iei de la mine, Doamne, milostenia dată la săraci ? Dar când va fi mie, spune-mi, mă rog, vremea răsplătirii ?

Când va ședea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale și va pune pe cei milostivi de-a dreapta Sa, iar pe cei răpitori și nemilostivi de-a stânga atunci va zice celor de-a dreapta Lui: „Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți Împărăția cea gătită vouă, de la întemeierea lumii.” Pentru ce pricină oare ? De vreme ce, zice: „Am flămânzit și mi-ați dat de am mâncat, am însetat și m-ați adăpat, gol am fost și m-ați îmbrăcat.” Și pentru ce, Doamne, despre altele nu faci de loc pomenire, fără numai de milostenie ?” Nu voi judeca, zice, pe cei ce au greșit, ci pe cei ce nu s-au pocăit. Nu osândesc pe cei bogați, ci pe cei nemilostivi și neomenia lor o mustru, pentru că, având un ajutor de mântuire ca acesta, adică milostenia, prin care tot păcatul se pierde, au trecut cu vederea o atât de mare facere de bine.” Că nu pentru aceasta ai luat averea, ca, adică, în mâncări și în beții să o cheltuiești pe ea, ci ca să o trimiți pe ea în cealaltă lume, prin mâinile săracilor, cheltuind-o în milostenie. Că, au doar a ta este averea ce ai ? Nu este a ta, ci pentru săraci îți este dată ție. Dintru ale Lui, îți poruncește ție Dumnezeu, ca să dai. Chiar dacă ar fi din ostenelile tale și pentru aceasta socotești că este a ta avuția, au doar, nu putea, Dumnezeu să o ia pe ea de la tine ? Dar, iată, nu face aceasta, că doar te-o face pe tine iubitor a da la săraci și printr-înșii moștenitor al Împărăției să te facă. Căruia se cuvine slava, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.

 

 

 

 

.