NE MUSTRĂ SFINȚII 

– poezie de Paraschiva Rădoi

În nopți de taină și la ceas preasfânt

Se-aude dinspre raclă un oftat…

Și Cuvioasa-n abur de veșmânt

Se-nalță și pornește spre palat !

 

Învăluită-n adieri de mir

Își poartă feciorelnica zidire

Spre-odaia-n care somnului dă bir

Cel care-i uns cu-naltă păstorire !…

 

Se-așează-ncet la căpătâiul lui

Și îl privește trist și mustrător :

– Stai împotriva ADEVĂRULUI !

De cer nu te mai temi ? Nici de popor ?

 

Ai fost trimis de sus, la fel ca mine,

Pe ortodocși români să păstorești,

Să-i luminezi, să-i duci la bine…

Cum de-ai ajuns așa să-i prigonești ?!

 

Când ai venit aici, în țara lor,

Ei te-au primit cu pâine și cu sare !

S-au bucurat de-așa conducător…

Durerea lor de azi – nu te mai doare ?!

 

Ești un om bun, așa credeam,

Dar te-ai schimbat, de la o vreme !…

Cu cei străini te-ai luat de neam,

Nu pari de moarte a te teme…

 

Ori chiar de moarte-ți este frică ?!

(Poate-ai greșit ceva… silit !?)

Dar ce e moartea, la adică,

Și viața, fără Răstignit ?!

 

Frumoasă-i mitra și-ți stă bine

Așa o vrednicie-arhierească !…

Dar, de n-o porți cum se cuvine

În iad or s-o rostogolească !

 

Ai chipul ostenit și tâmpla argintată

Obrazu-ți e de riduri scrijelit…

Trezește-te! Trezește-te odată,

Să nu cumva-n zadar să fi albit !…

 

Așa-i șoptește Cuvioasa lui

Celui ce-ar trebui să fie treaz

Când se aude glasul lupului

Si turma e în lacrimi și-n necaz…

 

Și îi tot spune și îl roagă Cuvioasa,

Vrea inima, cumva, să i-o trezească:

– Plânge norodul, îi arde casa,

Credința…cine s-o păzească ?

 

E stâna-n flăcări, oile jelesc,

Aleargă-n deal și fug pe vale,

Prin smârcuri rele se-ncâlcesc

Și-alunecă și cad pe cale…

 

Nu-i vreme de dormit, ridică-te !

Se risipește turma cea de oi !

Ne dau târcoale lupii, scoală-te !

Și nu te teme, Domnul e cu noi !

 

Ascute cârja, paloș să o faci,

Puteri ia din Scripturi și apă vie,

Drept în cămașa morții să te-mbraci

Și ieși la luptă pentru-ORTODOXIE !

 

Fii Făt-Frumosul cel mai de pe urmă

Ce luptă fără teamă, ca un leu,

Apărător de ortodoxă turmă,

Întreagă să o duci la Dumnezeu !

 

Trezește-te, Păstor peste păstori,

Viclean Credința ne e atacată !

Se văd deja apocaliptici nori,

Se-apropie și Marea Judecată !

 

Îngeri în trup la pribegie-amară

I-ai alungat și ai lăsat să-i bată !

Din Sfinte Mânăstiri i-ai scos afară…

( Ai să-i revezi la Sfânta Judecată !)

 

Celor ce ADEVĂR mărturisesc

Le-ai luat și pâinea de la gură !

Îi strâmtorează-ai tăi și-i hăituiesc…

De unde și de ce atâta ură ?!

 

Pe cei mai mici i-ai pus în vrăjmășie

Chemându-i la păscut iarbă străină !…

Știind că nu e nicio părtășie

Între-ntuneric și HRISTOS-LUMINĂ !

 

La mine vin, șirag, să mi se plângă,

Mame, copii, prieteni despărțiți,

Unul de-a dreapta, altul de cea stângă

Sunt amărâți, sărmani …De ce-i smintiți ?

 

Întoarce-te, cât clopotul nu bate

La staulul cu ortodoxe oi !

Întoarce-te, cât încă se mai poate !

Milostivește-te de tine și de noi !

 

HRISTOS e-n cer, la cer poporu-l du !

Altundeva-i șireată lepădare !

E cernerea, Păstorule, acu-i acu !

OPREȘTE-ODATĂ MAREA DEZBINARE !

 

…Doarme ierarhul, nu pare s-audă…

Si totuși, n-are somnul liniștit!… 

Pare că-i ud obrazul, perna-i udă…

De lacrimi ?!? Se trezeste-ntr-un sfârșit ?

 

…Cu lacrimi uscate de-atâta rugare

Sfânta-si dorește să nu-l fi rănit…

Simte nădejde în loc de mustrare

Si parcă-l mângâie pe cel adormit!

 

Și-n adiere, Cuvioasa pleacă,

Se-ntoarce iar în raclă să se-așeze!

Toți îngerii o lasă ca să treacă

Și-apoi se-ntorc, ierarh să privegheze!

             

            9 noiembrie – 2017