NE MUSTRĂ SFINȚII
– poezie de Paraschiva Rădoi
…
În nopți de taină și la ceas preasfânt
Se-aude dinspre raclă un oftat…
Și Cuvioasa-n abur de veșmânt
Se-nalță și pornește spre palat !
Învăluită-n adieri de mir
Își poartă feciorelnica zidire
Spre-odaia-n care somnului dă bir
Cel care-i uns cu-naltă păstorire !…
Se-așează-ncet la căpătâiul lui
Și îl privește trist și mustrător :
– Stai împotriva ADEVĂRULUI !
De cer nu te mai temi ? Nici de popor ?
Ai fost trimis de sus, la fel ca mine,
Pe ortodocși români să păstorești,
Să-i luminezi, să-i duci la bine…
Cum de-ai ajuns așa să-i prigonești ?!
Când ai venit aici, în țara lor,
Ei te-au primit cu pâine și cu sare !
S-au bucurat de-așa conducător…
Durerea lor de azi – nu te mai doare ?!
Ești un om bun, așa credeam,
Dar te-ai schimbat, de la o vreme !…
Cu cei străini te-ai luat de neam,
Nu pari de moarte a te teme…
Ori chiar de moarte-ți este frică ?!
(Poate-ai greșit ceva… silit !?)
Dar ce e moartea, la adică,
Și viața, fără Răstignit ?!
Frumoasă-i mitra și-ți stă bine
Așa o vrednicie-arhierească !…
Dar, de n-o porți cum se cuvine
În iad or s-o rostogolească !
Ai chipul ostenit și tâmpla argintată
Obrazu-ți e de riduri scrijelit…
Trezește-te! Trezește-te odată,
Să nu cumva-n zadar să fi albit !…
Așa-i șoptește Cuvioasa lui
Celui ce-ar trebui să fie treaz
Când se aude glasul lupului
Si turma e în lacrimi și-n necaz…
Și îi tot spune și îl roagă Cuvioasa,
Vrea inima, cumva, să i-o trezească:
– Plânge norodul, îi arde casa,
Credința…cine s-o păzească ?
E stâna-n flăcări, oile jelesc,
Aleargă-n deal și fug pe vale,
Prin smârcuri rele se-ncâlcesc
Și-alunecă și cad pe cale…
Nu-i vreme de dormit, ridică-te !
Se risipește turma cea de oi !
Ne dau târcoale lupii, scoală-te !
Și nu te teme, Domnul e cu noi !
Ascute cârja, paloș să o faci,
Puteri ia din Scripturi și apă vie,
Drept în cămașa morții să te-mbraci
Și ieși la luptă pentru-ORTODOXIE !
Fii Făt-Frumosul cel mai de pe urmă
Ce luptă fără teamă, ca un leu,
Apărător de ortodoxă turmă,
Întreagă să o duci la Dumnezeu !
Trezește-te, Păstor peste păstori,
Viclean Credința ne e atacată !
Se văd deja apocaliptici nori,
Se-apropie și Marea Judecată !
Îngeri în trup la pribegie-amară
I-ai alungat și ai lăsat să-i bată !
Din Sfinte Mânăstiri i-ai scos afară…
( Ai să-i revezi la Sfânta Judecată !)
Celor ce ADEVĂR mărturisesc
Le-ai luat și pâinea de la gură !
Îi strâmtorează-ai tăi și-i hăituiesc…
De unde și de ce atâta ură ?!
Pe cei mai mici i-ai pus în vrăjmășie
Chemându-i la păscut iarbă străină !…
Știind că nu e nicio părtășie
Între-ntuneric și HRISTOS-LUMINĂ !
La mine vin, șirag, să mi se plângă,
Mame, copii, prieteni despărțiți,
Unul de-a dreapta, altul de cea stângă
Sunt amărâți, sărmani …De ce-i smintiți ?
Întoarce-te, cât clopotul nu bate
La staulul cu ortodoxe oi !
Întoarce-te, cât încă se mai poate !
Milostivește-te de tine și de noi !
HRISTOS e-n cer, la cer poporu-l du !
Altundeva-i șireată lepădare !
E cernerea, Păstorule, acu-i acu !
OPREȘTE-ODATĂ MAREA DEZBINARE !
…Doarme ierarhul, nu pare s-audă…
Si totuși, n-are somnul liniștit!…
Pare că-i ud obrazul, perna-i udă…
De lacrimi ?!? Se trezeste-ntr-un sfârșit ?
…Cu lacrimi uscate de-atâta rugare
Sfânta-si dorește să nu-l fi rănit…
Simte nădejde în loc de mustrare
Si parcă-l mângâie pe cel adormit!
Și-n adiere, Cuvioasa pleacă,
Se-ntoarce iar în raclă să se-așeze!
Toți îngerii o lasă ca să treacă
Și-apoi se-ntorc, ierarh să privegheze!
9 noiembrie – 2017