Conducerea Liceului Mircea Vulcănescu a schimbat ieri numele unității de învățământ în Liceul Economic nr. 1. În cea mai mare liniște, de astă dată fără a mai convoca consiliul profesoral. Oportuniștii din fruntea acestui liceu au considerat numele marelui savant drept o povară în aceste zile de restriște pentru tot ceea ce înseamnă românism și credință strămoșească. Și au găsit mai nimerit să se scuture de un asemenea lest.

Într-adevăr, o moștenire grea este efigia unui spirit atât de luminos. Mai ales când ești un pigmeu, un vierme lipsit de coloană vertebrală, ce preferă să colcăie în zeama fetidă a compromisurilor doar pentru satisfacerea meschinelor sale necesități materiale.

Actuala conducere a liceului, ca și unele cadre didactice venite recent și care nu trăiseră anii de reală glorie ai acestei instituții de învățământ purtătoare a unui nume ilustru, se arătau tot mai deranjate de povara acestui nume care, considerau dumnealor, le aducea prea multe bătăi de cap și prea puține avantaje. Bătăi de cap din partea primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, din partea Institutului Elie Wiesel, din partea Inspectoratului școlar. Presiuni făcute când contondent, când cu binișorul.

Atâta energie și atât de mulți bani s-au investit pentru desprinderea numelui lui Mircea Vulcănescu de pe firmamentul acestei instituții de învățământ, încât nu poți să nu te întrebi: de ce atâta ură? Pe Alexandru Florian, fostul propagandist comunist, îl înțelegem; ura pentru tot ceea ce a însemnat elită românească interbelică a moștenit-o de la tatăl său, teroristul cultural Radu Florian, venit cu tancurile sovietice să malformeze conștiințele a generații întregi de studenți. Dar ceilalți? Atâția reprezentanți de instituții publice și de învățământ? Ei se încadrează în altă categorie. Aceea a cozilor de topor autohtone, despre care vorbea Ion Gavrilă Ogoranu. Trădători dispuși să se conformeze și celor mai antiromânești ideologii importate de peste hotare, numai să propășească astfel economic și profesional.

Tuturor celor care vă implicați de ani de zile în lupta aceasta de apărare a valorilor totemice românești, supuse desființării de viforul noului comunism cultural, vreau să vă spun că am pierdut o bătălie. Dar războiul continuă. Și cel mai important este că faptul că, împreună, alcătuim o comunitate angajată în lupta de perpetuare a memoriei acestor martiri ai luptei anticomuniste. Și trebuie să continuăm, neîncetat, căci zi și noapte, dușmanul nu doarme, după cum vedem. Vă asigurăm că nu vom lăsa nesancționată la forurile în drept decizia ilegitimă. Dar trebuie să spunem și faptul că a purta numele și moștenirea unei asemenea personalități a neamului românesc presupune în același timp și o colosală răspundere. O răspundere morală a cărei greutate trebuie să fii vrednic să o porți pe umeri.

Ei bine, a trebuit să constatăm că nu toți profesorii Liceului Mircea Vulcănescu s-au făcut vrednici de această moștenire istorică. Nu doar conducerea, ci și multe cadre didactice s-au arătat dispuse să renunțe degrabă la ea, atunci când presiunile au reînceput. Rămâne antologică replica dată de o doamnă profesoară, în februarie, unei colege care milita pentru păstrarea numelui liceului: „Dar ce, dragă, îmi plătește mie Mircea Vulcănescu ratele?” Iată cât de jos putem cădea atunci când preocupările pentru propriul confort ajung să sufoce orice spirit patriotic și civic în sufletele noastre.

Sunt dator să mulțumesc acelor cadre didactice care au dovedit demnitate, integritate morală și respect pentru memoria martirului Mircea Vulcănescu. Și-au atras mânia conducerii și oprobiul multor colegi conformiști, dar au înțeles să rămână demne și să nu cedeze, reușind să trezească în sufletul multora dorința de a nu renunța, de a se opune. De astfel de oameni are nevoie România de acum. Ei vor rămâne în cartea acestui neam, nu slugile care au pactizat cu dușmanii.

Tot uneia dintre aceste doamne profesoare le mulțumim faptul că ne-a dat posibilitatea de a recupera bustul lui Mircea Vulcănescu aflat încă din anii 1990 pe holul liceului. După mutarea din vechiul imobil, programat a fi consolidat și părăsit, devastat de persoane certate cu legea, bustul – devenit și el, ca și denumirea, nedorit – fusese abandonat și puțin a lipsit să nu fie distrus de vandali. În decembrie anul trecut, la solicitarea doamnei profesor care susținuse realizarea bustului, el a fost preluat de noi, împreună cu panourile biografice alăturate, și depus, spre cinstire, în sala mare a sediului Fundației Ion Gavrilă Ogoranu. Pe timpul exilului său, care nu știm cât va dura, acest bust va putea fi cinstit de toți românii în sediul nostru, așadar.

Vă mulțumim vouă, tuturor celor ce nu ați pregetat a reacționa, venin în stradă, la Primăria Sectorului 2 și la Liceul Mircea Vulcănescu, mărturisind martirajul creștin al lui Mircea Vulcănescu. Nu deznădăjduiți, căci mai avem înainte mult război. Rămâneți conectați cu noi (www.ogoranu.ro, https://www.facebook.com/Ogoranu, www.youtube.com/@ogoranu)

Și nu uitați: „Mircea Vulcănescu suntem toți!”

Lupta continuă!

Florin Dobrescu

_______________

Sursa – https://www.buciumul.ro/2023/04/06/s-au-lepadat-de-martirul-mircea-vulcanescu-conducerea-a-schimbat-numele-liceului-in-cel-mai-mare-secret-florin-dobrescu-nu-vom-lasa-lucrurile-asa/