Cuviosul Părintele Mihail a trăit pe vremea împărăției lui Leon Armeanul și a fost închinat, încă din copilărie, de maica sa, slujirii lui Dumnezeu. Și, precum s-a învrednicit a fi de un nume cu îngerii, așa și viață îngerească desăvârșită avea, în curăție feciorească viețuind, și cu celelalte fapte bune și lui Dumnezeu plăcute, fiind împodobit.

Deci, din tinerețe luând viața monahicească, se nevoia împreună cu un bun prieten al său, Teofilact al Nicomidiei, în zilele Sfântului Tarasie, patriarhul Constantinopolului, de către care, amândoi, au fost trimiși  la o mănăstire, zidită la țărmul Mării Negre. Și atât au sporit în ostenelile pustnicești, încât și îndrăzneală au câștigat în rugăciunile lor către Dumnezeu; și veneau credincioșii din ținuturi îndepărtate la dânșii, pentru binecuvântare și duhovnicească povățuire, iar ei, încă, și mai mult, se păzeau de demonul mândriei.

Și, strălucind, ca o rază de stea, viața cea îmbunătățită a Cuvioșilor Părinți, Preafericitul patriarh Tarasie i-a socotit că sunt vrednici de treapta cea înaltă a arhieriei. Deci, cei doi smeriți călugări, au fost așezați episcopi: Sfântul Teofilact, episcop în Nicomidia, iar Cuviosul Mihail, episcop în Nicomidia, iar Cuviosul Mihail, episcop al Sinadelor. Și păstoreau cu cinste poporul lui Hristos, prin cuvântul și prin chipul lor creștinesc de viețuire. Apoi, ducându-se Sfântul Patriarh Tarasie, din viața aceasta, și venind Nichifor cel Înțelept, la scaunul Bisericii din Constantinopol, s-a pornit, iarăși, viforul luptei împotriva Sfintelor icoane. Că rău credinciosul Leon Armeanul, fiind vătămat de aceasta rătăcire, a pornit prigoana asupra Bisericii lui Hristos, Sfintele icoane numindu-le idoli și lepădându-le, iar pe cei ce se închinau lor, chinuindu-i și pierzându-i în multe feluri. Și a izgonit pe fericitul patriarh Nichifor și pe ceilalți dreptcredincioși arhierei de la scaunele lor, iar în locul lor, a ridicat pe eretici, cei de un gând cu el. Și se vedea atunci urâciunea pustiirii în locul cel sfânt.

Deci, a adunat patriarhul, în grabă, pe cei mai de seamă arhierei ai vremii și au mers, cu toții, la împărat și i-au amintit de dreapta credință, cea hotărâtă la cel de al șaptelea Sinod a toată lumea, de la Niceea, din anul 787, și osândirea celor ce alungă icoanele din biserici. Atunci s-a arătat și Sfântul Mihail episcopul, că este vestit mărturisitor al dreptei credințe și mustrător al ereziei. Dar, împăratul nu s-a înduplecat ci, întărit în rătăcirea lui, a prins a înfricoșa pe episcopi cu pedepse grele. Nimeni însă nu s-a înspăimântat, iar Cuviosul Mihail l-a mustrat cu îndrăzneală pe Leon împăratul, zicând: Cinstesc Sfânta icoană a Mântuitorului meu Iisus Hristos și a Preacuratei Fecioare, Maicii Sale și a celorlalți Sfinți și mă închin lor. Iar de a ta poruncă nu mă îngrijesc și de nimic o socotesc.”

Și a fost osândit să fie surghiunit din lor în loc, ca și ceilalți episcopi dreptcredincioși, departe de bisericile lor. Iar de mulțimea necazurilor și de istovirea oboselilor, Cuviosul Mihail a închis ochii în scurtă vreme. Și așa, alergarea cea bună și-a sfârșit și îndoită cunună a primit, pentru răbdarea și statornicia lui în dreapta credință, că s-a adăugat, ca un arhiereu lângă arhierei și lângă mucenici, ca un mucenic, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.


Întru această zi, pătimirea Sfântului Mucenic Mihail monahul (sec. IX)

Sfantul Mucenic Mihail a trait in cetatea Edesei, fiu din parinti binecredinciosi. Dupa sfarsitul lor, Mihail a impartit averile sale saracilor si s-a dus la Ierusalim, ca sa vada Sfintele Locuri. Si era atunci Ierusalimul stapanit de agareni. Si, inchinandu-se Sfintelor Locuri, s-a dus in Lavra Sfantului Sava si s-a facut monah. Iar, dupa o vreme, a fost trimis, de invatatorul sau, la Ierusalim, ca sa vanda lucrul mainilor lor. Si l-a intampinat pe el un eunuc al Seidei, imparateasa agarenilor, care, luandu-l pe el, l-a dus la imparateasa lui, ca avea vase foarte frumoase, din lucrul cel iscusit al mainilor sale. Si imparateasa vazand, pe monah tanar cu varsta si frumos la fata si uscat de post, s-a ranit la inima si a inceput a-l amagi pe el spre faradelege, zicandu-i: „Implineste-mi pofta mea si, de esti bolnav, eu te voi ingriji pe tine”. Iar fericitul Mihail a zis: „Bolesc pentru pacatele mele, sunt, insa, rob al Domnului meu Iisus Hristos si nu ma supun tie.” Si-l silea pe el imparateasa la lucrul cel fara de lege, precum, oarecand, in Egipt, femeia lui Putifar, pe Iosif cel preafrumos. Dar feciorelnicul Mihail se lepada, zicand: Nu este cu putinta mie a face acest lucru, de vreme ce sunt monah si m-am fagaduit ca, pana la moarte, sa-mi pazesc, lui Dumnezeu, curatia trupului meu, fara de prihana.”

Si acea femeie spurcata, vazand ca monahul cel curat nicidecum nu vrea sa-i implineasca pofta pacatului ei, s-a umplut de rusine si de manie si a poruncit sa-l bata pe el cu bete. Dupa aceea, a trimis pe monah legat, la imparatul, fiindca nu era departe de Ierusalim, ca pe un hulitor al credintei lor. Iar imparatul, cercand cele despre dansul, l-a dezlegat pe el si-l ruga sa fie partas la credinta lui Mahomed. Iar Mihail a zis: „Sa nu-mi fie mie, sa las pe Dumnezeul meu si sa urmez dracului.”

Si imparatul cercand sa-l castige cu fagaduieli, Sfantul Mihail a zis: „Un lucru cer de la tine, ori la staretul meu ma slobozeste, ori, in numele Dumnezeului meu, boteaza-te, ori prin sabia ta catre Hristosul meu trimite-ma.” Iar imparatul a poruncit ca sa-l adape pe el cu otrava, purtatoare de moarte. Iar el, band otrava, nevatamat a ramas dupa cuvantul lui Hristos de la Evanghelie: „Chiar ceva datator de moarte de vor bea, nu-i va vatama” (Marcu, 16, 18). Si, rusinandu-se, imparatul a poruncit ca, pe robul lui Hristos, sa-l taie cu sabia in mijlocul Ierusalimului.

Iar monahii manastirii Sfantului Sava, luand trupul lui, l-au dus in lavra lor si au pus, cu cinste, impreuna cu sfintii parinti, pe Mucenicul lui Hristos Mihail, slavind pe Hristos Dumnezeu.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Grigorie Dialogul

Un oarecare ostas, din cetatea Roma, imbolnavindu-se de o boala grea, a murit si trupul lui, ca un trup fara de suflet, zacea. Insa, degraba, sufletul, iarasi, i s-a intors in trup si, venindu-si intru sine, spunea cele ce vazuse, incat intamplarea a fost aratata multora. Deci, spunea asa: „Era un pod sub care se vedea o priveliste intunecoasa, un miros nesuferit si o negura iesind de acolo si, pe sub pod, curgea un parau. Iar, in preajma podului aceluia, erau niste livezi alese, inverzite si impodobite cu felurite flori si cu ierburi frumos mirositoare. Si niste cete de oameni, cu haine albe, se vedeau a fi prin ele. Si atata miros de buna mireasma era in locul acela, incat cei ce erau dusi si petreceau acolo se umpleau de acea buna mirosire. Acolo erau felurite locasuri, pline de multa lumina. Inca, era acolo zidita si o casa minunata si impodobita cu podoabe de aur, insa, a cui era, n-a putut sa afle. Iar, pe malul raului aceluia, erau si alte multe lacasuri. Si, de unele dintr-insele, se apropia un miros urat si o ceata, ce ieseau de acolo.  Iar la podul cel mai inainte-zis, era un lucru de mirare, ca, adica, din cei nedrepti, de voia cineva sa treaca pe dansul, cadea in raul acela intunecos si puturos. Iar dreptii, in care nu se aflau greseli, treceau pe dansul, cu picioare slobode si fara de grija.

Deci, acolo, in acele infricosatoare locuri, zicea el, a vazut spanzurat pe capul in jos, pe un oarecare Petru, ce fusese mai mare in randuiala bisericeasca si murise cu patru ani mai inainte, si care, acum, cu o grea legatura de fier era legat. Si, intrebandu-l el, pentru ce patimeste, i-a spus lui ca, ori de cate ori i se poruncea lui sa bata pe cineva, pentru vreo greseala, el mai mult il batea, din patima sa cea salbatica, decat din porunca ce i se da. Iar, ca acestea asa sunt, stiu toti cei ce-l cunosc pe el”. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Tot întru această zi, pomenirea Sfintei Mironosiţe Maria lui Cleopa

Astăzi este pomenită și Sfânta Maria lui Cleopa, rudă a Maicii Domnului. Maria lui Cleopa mironosite2l-a urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos cu credință și nu l-a părăsit nici în ceasul pătimirilor și răstignirii.
I-a ajutat, alături de celelalte sfinte mironosițe, pe Iosif din Arimateea și pe Nicodim să coboare trupul Domnului de pe Cruce și să-l așeze în mormânt. Sfintele femei mironosițe, în dimineața Sfintei Învieri, ducându-se să ungă cu miresme trupul Domnului, au găsit piatra răsturnată și pe îngerul Domnului care le-a spus că Hristos a înviat.

 

 

 

.